Postări populare

miercuri, 22 martie 2017

Pădurea este una dintre comorile omenirii



În contextul Zilei Naționale a Pădurilor, marcată la 21 martie, Agenția „Moldsilva” desfășoară o amplă campanie de informare privind sensibilizarea opiniei publice asupra tuturor fenomenelor ce se întâmplă în păduri.   Astăzi, când omenirea încearcă să găsească soluții împotriva încălzirii globale, rolul ecosistemelor forestiere în reducerea cantității gazelor cu efect de seră este esențial.
Unii critică Agenția „Moldsilva” pentru că în fiecare an, în această perioadă, în Republica Moldova au loc defrișări planificate. Ne place sau nu, dar lemnul încă mai este o necesitate pentru cetățeni. Deocamdată nu există altă soluție pentru asigurarea locuitorilor Republicii Moldova cu lemn decât tăierile planificate. Scopul nostru însă este ca numărul copacilor sădiți să fie mult mai mare decât al celor tăiați. Timpul a demonstrat că în pădurile unde nu se intervine cu lucrări de îngrijire, zona forestieră degradează. Toate lucrările care se fac în zonele forestiere sunt în strictă coordonare cu Inspectoratul Ecologic de Stat. După acest proces au loc lucrări de regenerare. În locul copacilor tăiați se plantează puieți tineri. Paralel, au loc și împăduriri.
În ultimii ani sunt extinse suprafețele forestiere din Republica Moldova. Dacă acum câțiva ani suprafața împădurită a Republicii Moldova constituia 12%, până în 2018 ne propunem ca 15%  din teritoriul statului să fie pădure. Până la sfârşitul anului sunt planificate lucrări de regenerare pe o suprafață de peste 4300 ha. În anul 2016 fost interzisă prin lege arendarea fondului forestier și chiar dacă nu a fost simplu, deoarece actele normative de la noi nu au putere retroactivă, am reușit rezilierea a circa 100 de contracte.
Agenția „Moldsilva” face un apel către toți cetățenii Republicii Moldova să fie responsabili și să protejeze pădurile. Depinde de noi dacă acest patrimoniu va rămâne sau nu generațiilor viitoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu