Postări populare

miercuri, 1 februarie 2017

La Mulți Ani lucrătorilor din APL

sursă foto: http://photos.casata.md


Astăzi este Ziua autonomiei locale şi a lucrătorului din administraţia publică locală. Primarii, dar și consilierii locali sunt autoritățile care au primit mandate de încredere din partea cetățenilor. Lucrătorii din APL sunt elitele care, prin atribuțiile funcțiilor,  sunt obligați să reprezinte cu onoare comunitățile lor. Atât în orașe, cât și în localitățile rurale aleșii locali sunt cei care au datoria de a schimba lucrurile în bine. Știm că există multe probleme, că în multe localități, la fel ca în CMC, nu există o majoritate pentru a soluționa problemele cetățenilor fără a  fi puse bețe în roate.  Știm că, de multe ori, bugetele sunt mult prea modeste, dar dacă fiecare leu va fi valorificat în deplină măsură, cu siguranță rezultatele nu vor întârzia să apară.
Fracțiunea PL din CMC felicită toți colegii liberali cu ocazia Zilei autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală. Vă dorim multă sănătate, perseverență și o activitate prosperă în domeniul pe care l-ați ales. Ne mai dorim ca alegătorul, atunci când aruncă buletinul în urna de vot, să conștientizeze faptul că primarul din orice localitate are nevoie de un Consiliu loial pentru a reuși să-și îndeplinească toate angajamentele asumate în campaniile electorale.
Ne dorim să fim uniți, pentru că numai împreună putem fi o forță capabilă să soluționeze cele mai stringente probleme cu care se confruntă cetățenii, o forță ce poate dezvolta localitățile pe care le reprezentăm, o forță ce poate îmbunătăți calitatea vieții oamenilor. Să fim UNIȚI pentru UNIRE!
La Mulți Ani!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu