Postări populare

luni, 2 ianuarie 2017

Respre realizările şi obiectivele Moldsilva

sursă foto: www.ecoportal.md


În 2015 și 2016 fondul forestier din Republica Moldova a fost extins cu 1800 de ha. Acolo unde au loc defrișări, neapărat sunt plantați puieți noi.  La ora actuală, tot fondul forestier din Republica Moldova constituie  peste 400 de mii de ha. Ne dorim să extindem această suprafață, ceea ce presupune foarte mulți bani, dar și multă implicare.   
Avem siguranța că în 2017 va demara implementarea proiectului de adaptare la schimbările climatice. Valoarea proiectului susținut de Banca Mondială este estimat la 22 de milioane de dolari. Acești bani ne vor permite să împădurim și să reabilităm terenurile degradate, să plantăm fâșii forestiere de protecție, să creăm un centru național de seminologie, să producem material săditor rezistent la schimbările climatice, ș.a.
Sub egida Agenției „Moldsilva” a fost elaborat proiectul de Hotărâre a Guvernului cu privire la implementarea Strategiei de dezvoltare durabilă a sectorului forestier național pentru anii 2017-2020. Potrivit planului de acțiuni privind strategia dezvoltării durabile a sectorului forestier din R. Moldova, până în 2020 se prevede regenerarea și împădurirea a 10 mii ha. Avem toată încrederea că roadele muncii din anul trecut se vor resimți în timp.
În ultimii ani, Agenția „Moldsilva” nu mai dă în arendă păduri. Dimpotrivă, în anul trecut Agenţia a reziliat 50 de contracte de arendă, cu o suprafaţă de 530 ha de pădure, iar în prezent mai sunt perfectate încă 15 acorduri de reziliere pentru semnare. Mai rămân încheiate 615 contracte de arendă, ceea ce constituie 1,8 % din suprafața totală a fondului forestier gestionat.
Recent, în localitatea Slobozia Mare a fost deschis sediul administrației Rezervației Biosferei Prutul de Jos, în cadrul proiectului „Consolidarea reţelei de arii naturale protejate pentru protecţia biodiversităţii şi dezvoltării durabile în regiunea Delta Dunării şi Prutul Inferior - PAN Nature” . Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Comun România - Ucraina - Republica Moldova 2007 – 2013 și  implementat de Agenția „Moldsilva” . Obiectivul general al proiectului este reducerea pierderilor de biodiversitate şi îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei locale prin introducerea unei abordări integrate a managementului resurselor naturale în zona transfrontalieră a Deltei Dunării şi Regiunii Prutul de Jos. Valoarea întregului proiect este de peste două milioane de euro și este finanțat de Uniunea Europeană.
Avem speranța că datorită acestui proiect unic pentru Republica Moldova, zona de sud va deveni o atracție turistică și va avea alte numeroase beneficii. 
Defrișări au avut loc de când există Moldsilva. Este un proces firesc. Timpul a demonstrat că în pădurile unde nu se intervine cu lucrări de îngrijire, zona forestieră degradează. Un alt motiv al defrișărilor este că oamenii au nevoie de lemne. Dacă printr-o lege s-ar interzice tăierea copacilor și am fi nevoiți să importăm masă lemnoasă, ar fi atât de scump încât puțini și-ar mai permite să se încălzească iarna cu lemne. Anual, Moldsilva pune la dispoziție pentru consumatori 500-600 mii de metri steri. Trebuie să înțelegem că nu tot timpul lucrările de tăiere sunt în detrimentul pădurii, în cazul în care se respectă normele tehnologice, în cazul în care nu se fură, în cazul în care există un respect al omului pentru natură.
La sfârșitul anului 2015 au fost sancționați mai mulți pădurari și lucrători din domeniul silvic. La ora actuală, pot spune cu certitudine că furtul din pădure s-a diminuat. Creșterea cererii pentru lemnul de foc este o dovadă a acestui fapt. A fost finalizată prima etapă a sistemului de trasabilitate a masei lemnoase. În urma implementării acestui proiect va fi mai mare transparență în activitatea întreprinderilor silvice. Lucrurile încep să se schimbe în bine și vom depune tot efortul ca fondul forestier din Republica Moldova să fie extins, iar cel existent să fie protejat.
Anul ce s-a scurs a fost cu bune și cu rele, cu realizări și cu unele obiective ce urmează a fi îndeplinite. Sperăm ca în 2017 să reuşim să realizăm tot ceea ce ne-am propus, să fim uniţi şi să fim puternici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu