Postări populare

marți, 19 iulie 2016

Socialiștii prinși cu mâța în sac

sursă foto: www.privesc.eu


După o nouă rundă de show și PR politic al socialiștilor care, tradițional, au aruncat cu venin în Primar, finalul ședinței de astăzi  a CMC a developat, pentru a câta oară, fața adevărata a acestora.  În pauza cerută chiar de ei au elaborat un proiect de decizie ce prevedea sancționarea lui Valeriu Didenco, a Alexandrei Moțpan și a altor funcționari municipali. Pe furiș, netransparent au organizat ședința Comisiei locativ-comunale, în lipsa secretarului comisiei, fără a invita și alți colegi care nu le împărtășesc opiniile.  
Astăzi, Comisia locativ-comunală, unde șase membri din nouă sunt socialiști, și-a depășit atribuțiile cu încălcarea procedurii, încercând să dea aviz pozitiv pentru acest proiect hidos, menit de fapt  nu să sancționeze niște funcționari publici, ci mai degrabă să-i intimideze pentru a fi semnate niște decizii ilegale ale CMC, votate sub presiunea socialiștilor.
Astfel, socialiștii au ales să fie sancționați funcționarii care nu vor să încalce legea, funcționari care nu vor să facă cârdășie cu ei. Au crezut că vor reuși să introducă pe ordinea de zi acest proiect care, potrivit lor,  ar putea să-i sperie pe cei care nu le susțin ilegalitățile, exact cum se făcea în perioada sovietică, cine nu e cu noi e împotriva noastră, e dușmanul care trebuie înlăturat.
Socialiștii sunt frustrați că nu reușesc să-l înfrunte pe primarul Dorin Chirtoacă, iată de ce, disperați, încearcă să-i intimideze măcar pe angajații Primăriei. Președintele comisiei Alexandr Comarov a recunoscut mișmașurile, dar n-a avut curajul să-și dea demisia de onoare, încercând să-și acopere ilegalitatea doar prin prezența cvorumului. La fel, n-a putut explica ce tangență are Comisia locativ-comunală condusă de dânsul cu activitatea funcționarilor menționați mai sus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu